Gradina de acasa, cine sunt

Gradinar pe spaţii mici

Am început să cultiv legume pe balcon în 2003 sau 2004 când cineva mi-a făcut cadou o plantă de ardei iute; cum nu aveam pământ am răsădit-o într-un ghiveci puţin mai mare şi totul a fost ok. Anul următor am continuat răsădind roşii, ardei gras, şi vinete. Rezultatele au fost încurajatoare, am înţeles ce fel de ghivece trebuie să folosesc cum trebuie să le ud, în general ce trebuie să fac pentru a mări producţia. Acum pe balcon am circa 30 de plante; căpşuni, vinete, ardei gras, ardei iute, dovlecei, roşii, pătrunjel, ţelină, rozmarin cimbrişor, mentă, lavandă, muşcate şi o plantă de zmeură cu fructe galbene foarte aromate. Am făcut şi răsaduri singur, cu seminţe cumpărate, primul an am pus pământ într-un carton de ouă, am semănat şi am făcut câteva răsaduri, atunci nu fotografiam ceea ce fac, ţineam doar o agendă unde notam cam cum evoluează lucrurile. Când plăntuţele s-au dezvoltat le-am repicat în pahare de iaurt, la final am avut prea multe răsaduri şi prea puţine ghivece. Următorul an am făcut răsaduri doar în păhărelele de iaurt, a fost mai bine pentru că nu am mai repicat şi am produs exact câte am răsădit în Cornel GhervasCornel Ghervasghiveciul definitiv. Anul acesta am cumpărat răsaduri şi am avut şi noroc; a fost un an capricios, am răsădit în a doua parte a lunii iunie. Am făcut şi butaşi, o plantă de lavandă, care şi acum e pe balcon, plante de rozmarin, şi câteva muşcate, care mie mi s-au părut deosebite. Am o mică firmă de grădinărit în Italia, butaşii, răsadurile… sunt meseria mea dar când le fac acasă, pe balcon am o satisfacţie uriaşă.

  • LIBRARIE
  • CARTI GRADINARIT
Cultivarea legumelor, gradina, munca de gradinar in general este o pasiune pentru mine. Cum spunea cineva dupa moartea noastra nu ne ramane nimic, ramane doar ceea ce am dat... cugetarea asta m-a facut sa inteleg ca atat cat suntem in viata trebuie sa dam ceva, eu as vrea sa dau o parte din cunostintele mele si o parte din pasiunea mea. Iata de ce am scris si voi scrie, despre gradini, despre cultivarea legumelor si despre tot ce pentru mine este pasiune. Pentru cei ce sunt pasionati de gradinarit am scris si cateva carti pe care le vand si pe Amazon... se pot vedea cu un simplu clic aici...
Idea cu cartile astea de gradinarit mi-a venit cand am vazut ca multi chiar nu stiu cum sa cultive in gradina. Cand cineva nu stie cum sa faca po treaba munceste mult si rezultatele sunt nesatisfacatoare. pentru ca gradinaritul sa fie ca o joaca de copil am revazut toate notele pe care le-am scris muncind ca gradinar si am scris cateva carti, se pot vedea clicand aici...

Practic o mică grădină de legume pe balcon poate fi realizată foarte uşor, sunt suficiente câteva ghivece, puţin pământ, câteva plante mai multă pasiune şi grădina prinde viaţă. Spun mereu că nu se realizează producţii record, o roşie produce în 10-12 fructe, o vânătă 8 sau 10, un ardei gras intre 8 şi 12, dar pentru cineva care e pasionat sunt rezultate fantastice. Cel mai bine se pretează cultivării pe balcon plantele aromatice, pătrunjel, ţelină, rozmarin, mentă, cimbrişor… Cât de practic e să culegi pătrunjelul de pe balcon chiar atunci când ai nevoie. Eu am un apartament închiriat chiar în centrul oraşului, când mă duc la muncă mă relaxez; cum spuneam eu am o mică firmă de grădinărit, adică întreţin grădini. Dar ideea de grădină de aici e total diferită de ideea de grădină din România; aici grădina nu e locul unde se cultivă porumb şi cartofi, e locul unde te relaxezi, e un mic paradis, un loc de pace şi odihnă. Numele meu este Cornel Ghervas, am terminat liceul agricol în Romania, în sufletul meu cred că voi fi mereu aşa... un gen de ţăran care a rămas mereu cu gândul la pământul strămoşesc. Nu sunt nici scriitor, şi nici un profesionist al internetului dar sincer aş fi fericit să ştiu că munca mea e apreciată. Grădinarind am învăţat că nu toţi ştim cum se face şi întreţine o grădină, de aceea m-am gândit că publicarea unor informaţii pe site, pe blog, poate fi de ajutor. Pot doar să mulţumesc tuturor cititorilor şi să le doresc recolte bogate în grădini frumoase.

Ardei gras

Cultivare ardei gras

Pregatirea rasadurilor

Pentru pregatitirea rasadurilor de ardei avem nevoie in primul rand de substrat de semanat.

Cultivarea rosiilor

Pregatirea terenului

Pregatirea terenului pentru cultivarea rosiilor incepe toama, de preferinta distribuind ingrasaminte organice: gunoi de grajd sau compost.

Cultivarea vinetelor

Pregatirea terenului

Lucrarile de pregatire a terenului pentru cultura de vinete incepe toamna, pentru inceput se elimina toate resturile vegetale , se aduna si se pot pregati pentru compostare.

Copyright © Gradina de acasa 2 studio