Cultivarea fasolei in gradina

Cum sa cultivam fasole in gradina

cultivarea fasoleiFasolea se cultivă puţin diferit în funcţie de caracteristicile soiului cultivat. Soiurile de fasole se pot divide simplu după dimensiunile plantei în două grupuri: pitice şi urcătoare. Amândouă grupurile se pot subdivide după culoarea bobului în fasole roşie, albă, neagră şi aşa mai departe. Soiurile de fasole se pot clasifica şi după ciclul productiv în fasole timpurie, semi-timpurie şi tardivă. Fasolea se cultivă bine pe un teren de textură medie lucrat profund din toamnă. Fasolea nu se adaptează cultivării pe terenuri compacte, argiloase şi calcaroase, în general nu se adaptează solurilor cu o slabă permeabilitate. Nici cultivarea fasolei pe terenurile nisipoase nu asigură o producţie bună deoarece lipsa apei are efecte negative asupra producţiei. Fasolea poate fi cultivată după toate legumele, este o plantă cu care se poate începe un nou ciclu de rotaţie a culturilor. Nu este bine să cultivăm fasole după mazăre sau castraveţi pentru că există riscul transmiterii putregaiului. Fasolea se poate cultiva asociată cu sfeclă roşie, varză, salată, roşii şi ridichi. Nu dă rezultate bune fasolea cultivată împreună cu usturoi sau ceapă. Fasolea se cultivă pe un teren pregătit din toamnă semănând la începutul lunii mai în cuiburi 3-4 seminţe la o adâncime de circa 3 centimetri. Înainte de semănat fasolea se poate pune la înmuiat pentru 12 ore, în acest fel se înmoaie tegumentul şi se favorizează germinaţia.

Cultivarea si intretinerea fasolei

fasole in gradinaDistanţa între rânduri este puţin diferită în funcţie şi de soiul cultivat, fasolea pitică se poate cultiva respectând o distanţă între rânduri de 60 de centimetri şi între plante pe rând de circa 10 centimetri, fasolea urcătore se cultivă lăsând între rânduri o distanţă de 1 metru şi între plante pe rând circa 20 de centimetri. La cultivarea soiurilor de fasole urcătoare trebuie prevăzut că va avea nevoie de araci sau de o structură de susţinere cu o înălţime de cel puţin un metru şi jumătate. Fasolea foloseşte bine fertilizanţii organici administraţi culturii premergătoare, deci la lucrările de tomnă a solului nu sunt necesare fertilizări. O lucrare importantă la cultivarea fasolei este prăşitul pentru a elimina buruienile şi favoriza circulaţia aerului la nivelul rădăcinilor. Dacă este posibil fasolea trebuie irigată imediat după semănat şi când formează flori şi fructe. Recoltarea se face în funcţie de necesitățile de consum; se pot recolta păstăi, boabe în pârg care nu au ajuns încă la maturitate, sau boabe mature.

fasole pe araci sau structuri de sustinere

Cultivarea castravetilor

Castraveti in gradina

Distanta intre randuri la ccastraveti este de un metru iar intre plante pe rand de 70 de centimetri. Castravetele are nevoie de....

Cultivare mazare

Mazare in gradina

Mazărea este sensibilă la secetă; dacă este posibilă irigarea culturii de mazăre va avea efecte pozitive asupra producţiei.

Rasaduri de ardei

Pregatirea rasadurilor de ardei

Pentru cultivarea în grădină ardeii se seamănă în răsadniță la începutul lunii martie. Pentru sere și solarii se seamănă spre sfârșitul lunii ianuarie.

Copyright © Gradina de acasa 2 studio