Cultivarea trandafirilor in gradina

Trandafiri pregatirea terenului

Trandafirii trăiesc bine pe toate tipurile de teren, la soare sau la umbră; cele mai bune rezultate se obţin Plantarea trandafirilorcând trandafirul se cultivă pe un teren fertil, lutos, uşor acid, într-o poziţie însorită cu o bună circulaţie a aerului. Sunt de evitat terenurile unde au fost cultivaţi anterior trandafiri pentru un interval de timp. Terenul pe care urmează să fie cultivaţi trandafirii trebuie săpat cu circa o lună înainte de plantare, dacă ternul este umed sau compact se face o dublă săpare; una la circa 30 de centimetri adâncime cu cazmaua şi una mai adâncă cu furca. Terenul se fertilizează cu compost sau gunoi de grajd bine maturat. Perioada optimă pentru plantarea trandafirilor este în luna octombrie, dacă plouă intens sau este foarte frig trandafirii se pot planta şi primăvara.

Distanta de plantare a trandafirilor

Distanţa de plantare a trandafirilor este diferită în funcţie de solul cultivat; trandafirii se plantează la o distanţă de 35-40 de centimetri distanţă de borduri de alei sau de punctele de trecere. Distanţa între cultivarea trandafirilorplantele de trandafiri este de 30 de centimetri pentru trandafirii pitici, de minim 90 de centimetri pentru trandafirii arbust, pentru cei ce se dezvoltă ca un tufiş este de la 45 la 120 de centimetri în funcție de dimensiunile plantei la maturitate, trandafirii pentru gard viu se plantează la o distanţă de circa 150 de centimetri iar pentru trandafirii căţărători de circa 200 de centimetri. Înainte de plantare trandafirii se pregătesc scurtând ramurile şi eliminând pe cele uscate, scurtând rădăcinile la circa 25 de centimetri, eliminând cele uscate sau rupte, păstrând rădăcinile tinere şi rădăcinile capilare. Groapa unde se vor planta trandafiri trebuie să aibă un diametru de circa 60 de centimetri şi o adâncime de circa 25 de centimetri. Trandafirii altoiţi se plantează în aşa fel încât nodul de altoire să rămână la nivelul solului. Terenul se compactează de la exteriorul gropii spre interior eliminând în acest fel eventualele pungi de aer. Dacă terenul este foarte uscat se irigă cu o mică cantitate de apă pentru punerea in contact a rădăcinilor cu solul. Pentru a opri creşterea buruienilor trandafirii se mulcesc cu paie,  frunze uscate sau compost în luna aprilie; în acest fel se păstrează şi umiditatea terenului şi se ameliorează structura. Stratul de mulci trebuie să aibă o înălţime de aproximativ 6 centimetri, preferabil înainte de mulcire terenul sa fie umed. Începând cu luna mai se pot face tratamente preventive stropind trandafirii cu substanţe fungicide în amestec cu substanţe antiparazitare.

trandafiri in gradina

Rasaduri de lavanda

Rasaduri de lavanda din samanta

Seminţele de lavandă au o germinaţie redusă şi lentă, pentru un semănat de calitate se foloseşte substrat profesional de turbă;

Butasi de lavanda

Rasaduri de lavanda din butasi

Un ram de lavandă selecţionat pentru producerea de butaşi trebuie să aibă o lungime de circa 15 centimetri.

Cultivarea crizantemelor

Crizanteme in gradina

Crizantemele se pot răsădi în gradină începând cu a doua jumătate a lunii aprilie până la începutul lunii mai.

Copyright © Gradina de acasa 2 studio