Gradina de legume

Organizarea gradinii de legume

O grădină de legume organizată, poziționată și dimensionată bine este un punct de plecare ideal pentru gradina de legumecultivarea legumelor ecologice; concret pentru a transforma o simplă suprafață de teren într-o adevărată grădină de legume sunt necesare în primul rând: pasiune, perseverență, muncă și cunoașterea unor reguli de bază. Terenul pentru grădina de legume trebuie să fie plan, ferit de vânt, fără stagnări de apă, cu expunere la soare; cele mai bune terenuri sunt cele cu expunere la sud, sud-est sau sud-vest. Pot spune că este inutil să cultivăm un spațiu forte mare, cu riscul să risipim legume pe care nu reușim să le consumăm sau să le conservăm, la început suprafața cultivată trebuie să fie de dimensiuni reduse. Suprafața pentru grădina de legume trebuie să fie împărțită în straturi mici eventual înălțate, bine delimitate. Dimensiunile straturilor: lățimea de maxim 150 de centimetri, lungimea este la aprecierea fiecăruia, distanța între straturi trebuie să fie de 30-40 de centimetri. Acești 30-40 deși neproductivi sunt foarte importanți; sunt cărarea de acces pentru lucrările de întreținere care ne vor permite să circulăm fără să fim nevoiți să călcăm straturile.

Straturi in gradina de legume

Semănatul și răsăditul pe straturi se face ținând cont de dimensiunile pe care plantele le vor avea la maturitate; fasolea, mazărea și roșiile au nevoie de mai mult spațiu, salata, morcovul se mulțumesc cu legume in gradinamai puțin, varza și conopida la maturitate au dimensiuni foarte mari, atenție de la răsădit. Terenul trebuie să fie bine mărunțit, lipsit de bulgări de pământ, pietre, care pot împiedica dezvoltarea plantelor. La cultivarea legumelor este importantă rotația culturilor, adică alternarea de specii diferite pe același strat, de exemplu după ridichi si salată se poate cultiva ardei gras și roșii, în acest fel stratul se menține curat de buruieni și simultan se limitează răspândirea bolilor și dăunătorilor. La rotația culturilor se alternează plante aparținând unor familii botanice diferite; mazărea și fasolea lasă terenul bogat în azot, în timp ce cartoful, ceapa, usturoiul au nevoie de mult fosfor și potasiu, rotația se face în așa fel încât să se asigure necesarul de substanțe organice și plantelor care urmează să fie cultivate. Pe acelaşi strat se pot cultiva împreună mai multe tipuri de legume (cultură asociata). Rezultate bune se obţin asociind legume cu plante aromatice şi flori. Pentru o dezvoltare armonioasă plantele au nevoie în primul rând de azot fosfor și potasiu, dar și de microelemente, pentru asta trebuie să se planifice fertilizări cu gunoi de grajd sau compost. Toamna la pregătirea terenului se poate încorpora în sol circa 300 de kilograme de gunoi de grajd sau compost pentru 100 de metri pătrați. Delimitarea straturilor ne ajută să fertilizăm echilibrat în funcție de ce vom cultiva. Avantajele cultivării legumelor pe straturi (efecte maxime pe straturi înălţate): se poate interveni la fiecare plantă fără să fim nevoiţi să călcăm stratul, se pot face fertilizări personalizate, se economiseşte apa pentru irigaţii, dacă temperatura este scăzută stratul se poate acoperi şi proteja uşor.

straturi in gradina

Cultivare ardei gras

Pregatirea rasadurilor

Pentru pregatitirea rasadurilor de ardei avem nevoie in primul rand de substrat de semanat.

Cultivarea rosiilor

Pregatirea terenului

Pregatirea terenului pentru cultivarea rosiilor incepe toama, de preferinta distribuind ingrasaminte organice: gunoi de grajd sau compost.

Cultivarea vinetelor

Pregatirea terenului

Lucrarile de pregatire a terenului pentru cultura de vinete incepe toamna, pentru inceput se elimina toate resturile vegetale , se aduna si se pot pregati pentru compostare.

Copyright © Gradina de acasa 2 studio